Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei femei din lume care a scris o carte de bucate după ce a făcut un rege să abdice pentru ea? Răspuns: Wallis Warfield Simpson.
Nu era foarte frumoasă, nici foarte tânără. Era americancă şi, vorba celei care avea să devină nu peste multă vreme „Elisabeta, regina-mamă a Marii Britanii”, era „prea măritată” şi după aceea „prea divorţată” (căci până să-l facă pe regele Eduard al VIII-lea să-şi piardă minţile, Wallis Warfiled Simpson fusese măritată deja de două ori, şi la scurtă vreme avea să şi divorţeze a doua oară).
Nu voi face acum o trecere în revistă a evenimentelor care au condus la abdicarea regelui Eduard al VIII-lea (era în anul de graţie 1936) şi la urcarea pe tron a fratelui său mai mic, George al VI-lea (tatăl actualei regine a Angliei). Istoricilor le revine sarcina să scrie despre asta. Nu voi pune în pagină nici cine ştie ce cancanuri despre cel care a renunţat la tron pentru mezalianţa cu o femeie care nu corespundea din punct de vedere social statutului său. Să spunem doar că pentru mulţi a devenit foarte clar ce se va întâmpla când tânărul rege (a domnit doar în anul 1936, din ianuarie până în decembrie) a plecat cu iubita lui într-o croazieră la bordul iahtului Nahlin, până către extremitatea estică a Mediteranei.
În august, Wallis era încă măritată cu „dl Simpson”. În octombrie a depus actele de divorţ. În noiembrie, regele anunţa că vrea să abdice, iar în decembrie a şi făcut asta. După cum se vede, totul a decurs cu o rapiditate pe care numai o mare pasiune o putea dicta. „Mi s-a părut imposibil să accept această imensă responsabilitate şi să accept îndatoririle mele de rege fără ajutorul femeii pe care o iubesc”, avea să-şi justifice el abdicarea. După care a părăsit Regatul Unit pentru Austria şi pentru sudul Franţei, acceptând titlul de „Duce de Windsor”. Aşa se face că Wallis avea să intre în istorie şi sub numele de Ducesa de Windsor (e drept, după doi ani de încordate relaţii cu familia regală).
E mult de scris şi despre pendulările Ducelui de Windsor, în timpul celui de al doilea război mondial, când înspre nazişti (se pare că înainte de război se întâlnise cu Hitler, pe care îl salutase cu binecunoscutul „Heil”, iar în timpul conflagraţiei e bănuit că ar fi deconspirat naziştilor planurile aliaţilor), când înspre forţele americane şi britanice. Maţele astea le vor descurca, după cum am spus, istoricii. Pe mine mă interesează ce a mai făcut Wallis în răstimpul ăsta? Iar ce a făcut ea a ajutat eforturile de război ale aliaţilor. Vă închipuiţi că poate şi-a donat averea armatei ori că s-a înscris voluntar ca infirmieră pe front. Nimic din toate acestea. Dar ceva-ceva tot a făcut. A scris o carte de bucate (prefaţată chiar de Prima Doamnă a Americii, Eleanor Roosevelt), iar fondurile obţinute din vânzarea ei au fost folosite pentru ameliorarea vieţii britanicilor care aveau de suferit din pricina războiului. Din aceşti bani, se cumpărau ajutoare pentru familiile care rămăseseră fără locuinţe în oraşele bombardate de avioanele germane.
„Some Favorite Southern Recipes of The Duchesse of Windsor” a fost publicată în America şi vândută în America. E de înţeles de ce au prioritate în carte reţetele sudiste, arareori fiind „rătăcită” prin pagini şi câte o reţetă din sudul Franţei ori din Marea Britanie. Eleanor Roosevelt face referiri, în prefaţă, la valoarea pe care o au aceste reţete americane în contextul gastronomiei mondiale, „această tendinţă spre o simplitate sănătoasă”, spune ea, fiind „una dintre contribuţiile remarcabile pe care oamenii din Statele Unite le-au adus obiceiurilor alimentare moderne” (vorbim despre bucătăria simplă a Sudului, acum 70-80 de ani!).
În ciuda gestului ei generos, Ducesa de Windsor nu a fost iertată de maliţiozităţi nici măcar în ţara ei. Ce încredere poţi să ai într-o femeie care a convins un rege să abdice? – aveau să se întrebe jurnaliştii de la New York Herald Tribune, care i-au pus pe bucătarii de la The Home Institute să încerce fiecare reţetă, să fie siguri că indicaţiile ducesei se potrivesc şi mâncarea e comestibilă.
Tort din carne de porc
Una dintre reţetele favorite ale Ducesei de Windsor se pare că era „tortul din carne de porc” (pork cake), pregătit din carne de porc (tocată cu satârul), apă clocotită, melasă, zahăr brun, stafide, coacăze, făină, bicarbonat de sodiu, scorţişoară, cuişoare şi nucşoară, sare. Carnea se opăreşte, se adaugă melasa, zahărul şi fructele, apoi făina, bicarbonatul şi mirodeniile, se bate până se omogenizează şi se pune în tavă la copt. Reţeta ar putea părea o invenţie grotescă, dar ea e frecvent întâlnită în cărţile americane de bucate de la începutul anilor 1900, inclusiv în lucrări celebre precum enciclopedica „The Williamsburg Art of Cookery”.
Publicat in Jurnalul National (Jurnalul de Duminica), in 18 august 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu