marți, 1 noiembrie 2011

Reţeta de suflet – Carte de bu­cate inspirată de muzica Beatles


Ea a venit pe fereastra bucătăriei. Ea – cum care Ea? Inspiraţia, desigur. Sau muzica? Stephen J. Spignesi publica, în urmă cu un deceniu, o carte de bucate ale cărei reţete, toate, au fost inspirate de muzica legendarei formaţii britanice Beatles. "She Came in Through the Kitchen Window" este titlul acestei cărţi, scrisă cu mult umor (şi cu multă ştiinţă culinară), din care puteţi găti în timp ce fredonaţi melodiile celor patru "muschetari" ai rockului. În ge­neral, ne întrebăm cum asociem mâncarea cu băutura, nu cu mu­zica. De data aceasta, pentru că vorbim despre reţete aparte, Stephen J. Spignesi a mizat mult pe aliteraţii şi jocuri de cuvinte, aşa că vă va veni uşor să aflaţi care e piesa muzicală potrivită luându-vă după numele pe care le-a dat el bucatelor: "Any Thyme at All" este, de fapt, un delicios pui cu lămâie şi cimbru, "Give Peas a Chance" te provoacă cu paste italiene cu mazăre, "I’d Love to Tuna You" e o tocaniţă cu ton roşu. Dacă nu ştiţi ce să fredonaţi la desert, Spignesi vă sugerează "Savoy Truffle", de pe "White Album" al lui George Harrison – bineînţeles, însoţind cele mai soft trufe de ciocolată de pe planetă. Dominând de mai bine de o jumătate de secol piaţa muzicală de gen (The Beatles a fost înfiinţată în 1960, în Liverpool, dar succesul îl vor cunoaşte abia din 1962, când cântă pentru prima dată în formula de aur John Lennon, Paul McCartney, George Harrison, Ringo Starr), formaţia a incitat mereu imaginaţia fanilor. Despre cum şi ce mâncau beatles-ii ştim puţine lucruri – deşi se pătrează o fotografie cu Yokko Ono gătindu-i lui John Lennon şi meniul de la întâlnirea celor patru cu Elvis Presley, în 1965. Pot să vă dau însă, foarte pe scurt, o reţetă de biscuiţi, aşa cum a creat-o Spignesi. Pentru trei ceşti şi jumătate de făină, ai nevoie de 4 linguriţe de praf de copt, o linguriţă şi jumătate de sare, o lingură de piper negru, măcinat, 150 ml ulei de măsline, 225 ml apă. Se amestecă toate ingredientele, se întinde o foaie de aluat şi se taie în fâşii de dimensiuni potrivite. Se pun în tava în care s-a potrivit hârtia pentru copt. Se la să la foc potrivit (în cuptorul preîncălzit) timp de 25-30 de minute. O reţetă picantă, pentru "beatlesmaniaci"!

Publicat in Jurnalul National din 6 septembrie 2011

Niciun comentariu: