marți, 8 aprilie 2008

Degustări

De la o vreme, nu mai mănânc, nu mai beau! Şi asta nu pentru că aş suferi de vreo boală, de vreo lingoare ceva – Doamne, fereşte! Nu! Ci fiindcă… degust! Bucate aromate – călătorind, cu ajutorul savorilor, prin ţinuturi pe care nu le-am bătut cu piciorul, încă, precum fabuloasa Trapani siciliană, cea rătăcită printre legende cu insule, tonare şi corali. Băuturi fine sau fruste – oscilând între un Marsala mitic şi un “pelin de Urlaţi”. Dar mai ales degust poveşti, cu miezul pufos ca al unui cozonac din ­Basarabia. Iar între degustări…, când mă prind amintirile în vârtej, mă “apăr” cu ierburi ­fermecate: cu frunze de leurdă, de susai, de năsturel sau de păpădie (vezi foto mai sus), ruda (săracă, ar zice unii) cinstită şi niţel ­sălbatică a “rafinatei” rucola italiene.
Reţeta de suflet
Borş moldovenesc de legume. Acu’, în miezul primăverii şi-n inima Postului cel mare al Paş­­tilor, nimic mai nimerit decât un borş gătit ca-n Ba­sarabia, cu cartofi, cu morcov, cu ceapă şi ardei gras, cu roşii şi fasole fiartă, cu câteva linguri de ulei (să aibă steluţe, când îl pui în farfu­rie). Acrit, nu-i aşa?, cu… borş – că doar de-aia se cheamă cum se cheamă! Dar “chichirezul” la zeama asta sunt verdeţurile: leuştean – ah!, leu­ştea­nul, laitmotivul ediţiei de azi a Jurnalului de bucătărie! –, pătrunjel, mărar şi cimbru. “Fier­­tura e una clasică şi se face ca pe vremea străbunicilor” – m-aten­ţio­nează, din filă de carte, Dan-Silviu Boerescu şi Jeni Romanciuc. “Elementul crucial este verdeaţa, care, adăugată generos după ce oala a fost luată de pe foc, înnebuneşte bor­şul de arome. Ideal este ca verdeaţa să fie ruptă din grădină în timp real, înainte de a fi trântită în borş, ceea ce-i va conferi acestuia o prospeţime şi o savoare unice”. Veţi fi voind să ştiţi cum se pre­pară…? Atunci, ascuţiţi-vă creionul, daţi pa­gi­na caietului de reţete şi notaţi indicaţiile (aşa cum le-am găsit şi eu în “Grădina Imperiului – 165 de reţete din Basarabia tuturor aro­melor”, volumul celor doi gastronomi mai sus citaţi, apă­rut la Editura Trei): “Se prăjeşte ceapa până se rumeneşte, după care se prăjesc şi ardeii cu morcovul tăiat cubuleţe mici. Mai apoi, tot cu cea­pă prăjită se călesc şi roşiile curăţate de coa­jă şi tocate din cuţit în prealabil. După ce se com­bi­nă cele două prăjeli, totul se dă la foc până scade zea­ma. Cartofii se pun în oala cu doi litri de apă, iar când sunt aproape gata se adau­gă prăjeala, fasolea şi borşul, se sărează potrivit şi se fierbe to­tul cam 15 minute. Imediat după ce se ia de pe foc, se pune ver­deaţa tocată. Se serveşte re­ce, cu sau fără smân­tâ­nă, după preferinţe”. Recomandarea mea: dacă aveţi şi-o cea­pă verde – de “anul doi” (sau “din arpagic”, cum se mai zi­ce), cu albul gros şi-un picuţ iute, iar nu vreo subţirea ivi­tă din să­mânţă! –, atunci chiar va fi gustul borşului desăvârşit!

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 9 aprilie 2008

Bucate savuroase culese din grădina imperiului

De aproape trei ani, de când ne-am despărţit de Radu Anton Roman, piaţa editorială din România resimte lipsa scriitorului de har, care să aducă textul culinar în continuitatea-i firească, dinspre “Re­ţe­tele cercate” ale lui Negruzzi şi “Dictatura gastronomică” a lui Bacalbaşa, până în zilele noastre. Rar, cu excepţia câ­tor­va au­tori inspiraţi, citim cu delectare cărţi de gastronomie în care talentul de a scrie se împleteşte fericit cu talentul de a găti.
Stil de viaţă
O colecţie dedicată concepţiei de viaţă văzută, oarecum, din perspectiva masculină sau înşelător-masculină, este pe cale să răspundă acestei nevoi de rafinament nesofisticat în litera­tu­ra gastronomică autohtonă. ­Dan-Silviu Boerescu, critic literar, cunoscut şi pentru activitatea sa pu­blicistică la “Playboy”, scoate acum, la Editura Trei, mai multe cărţi conţinând ingredientele unui ritual culinar şi oenologic cu totul special. El şi-a tras, până acum, partea leului în colecţia “Lifestyle”, scriind patru cărţi. A fost, mai întâi, “Ghidul vinurilor – 2008”, care va continua cu un volum actua­lizat anual, şi “Cartea vinurilor dulci”. “Aparenta mea impostură, se explică autorul, e legată de faptul că m-am apucat să degust vi­nuri doar cu şase ani în urmă. De fapt, sunt un amator. Pătimaş, altminteri...”
Autoportret contrazis însă de “Istoria erotică a micului dejun”, subinti­tulată “169 de dimineţi culinare cu ne­vasta mea”. O carte dragă autorului poate şi pentru faptul că reprezintă un “accident biografic”, o luptă cu familia, în care a avut curajul “să dea foarte mult din casă”. Cartea e prezentată ca “un mic tratat despre orgasmul culinar care poate pigmenta rutina vieţii de cuplu”.
Pentru curioşi, are răspuns şi la în­trebarea: “Cum am ajuns să scriu cărţi de gastronomie?”: “Trebuia să-mi găsesc şi eu o nişă. În fond, în ţara asta, s-au scris aşa multe cărţi de bucate interesante încât trebuia să vin cu ceva nou şi atunci am încercat să fiu mai puţin riguros decât alţii, dar să suplinesc această lipsă de rigoare prin poveste.”
Bucatele Basarabiei
În sfârşit, o nouă apariţie lansată recent la Restaurantul Heritage se intitulează “Grădina Imperiului” şi este elaborată împreună cu basarabeanca Jeni Romanciuc. Volumul de două sute de pagini, format “poche”, se poate citi în tren sau la bucătărie, după principiul “pagina şi reţeta”. Autorii au selectat cele mai intersante feluri de mâncare de pe masa basarabenilor, adăugând, la sfârşitul fiecăruia, o povestioară atât de nostimă, încât n-ar fi greşit dacă începeţi lectura de la sfârşit. Reţetele recompun universul gastronomic ­eclectic basarabean, cu influenţe ruseşti, ucrainene, lituaniene sau georgiene, după modelul unei URSS păstrată în habitudini culinare.
“E vorba doar de imperiul culinar, ne spune Dan-Silviu Boerescu, nu iau în considerare dimensiunea politică, opresivă pentru unii dintre noi. Peste obiceiurile alimentare moldoveneşti, în Basarabia s-au aşezat straturi-straturi, ca în cunoscuta salată rusească «şuba». E interesant că, fiind un popor permisibil şi doritor de sinteze, am reuşit să acceptăm influenţe culinare care veneau din direcţii diferite. Poţi vedea, la basarabeni, pe lângă un meniu leton, o mâncare gruzină, o supă rusească, un vin de Purcari... şi tot acest ansamblu este fabulos!”
De unde, totuşi, i-a venit ideea cărţii? “De la o altă experienţă personală. Jeni Romanciuc, autoarea reţetelor, e naşa fiicei mele. Cartea s-a născut din prietenia dintre naşi, fini şi cumetri; în sensul că finii se duc tot timpul la naşi şi mănâncă la ei. Mă­nâncă atât de bine, încât, la un moment dat, nu se mai pot abţine şi transformă toată această informaţie într-o carte. Iată, deci, un accident biografic fericit!”
Sincroni, în bucătărie
“Noi, românii, suntem exclusivişti şi bucătăria este, poate, singurul domeniu în care am reuşit să acumulăm temeinic, neforţat. Noi, în general, cam ardem etapele, cum spunea Titu Maiorescu acum 150 de ani, încercăm să sărim peste nişte perioade de formare, de creştere a unor lucruri. În bucătărie, ne descurcăm mai bine, suntem într-un permanent sincron cu ceea ce se întâmplă în lume”, este de părere Dan-Silviu Boerescu. Şi tot el ne dă o “indicaţie despre cum trebuie scrisă, azi, o carte de gastronomie”: “Eu cred că trebuie să fie, în primul rând, foarte accesibilă şi fascinantă tocmai prin lipsa de criterii care o guvernează. Eu nu sunt un bucătar, în sensul clasic al cuvântului, care măsoară 20 g zahăr, care separă, foarte precis, ingredientele conform unui «Tabel al lui Mendeleev» al bucatelor. Eu caut să improvizez. Prietenul meu, David Constant, zice «fusion is confusion», dar eu îmi asum riscul acesta...”

Şuba
Ingrediente: (pentru trei farfurii): 12 cartofi mijlocii, 3 morcovi, 3 sfecle mari, 3 castraveţi muraţi mari, 3 peşti marinaţi sau săraţi (de preferinţă heringi), 5 ouă fierte tari, 500 g maioneză.
Preparare: Cartoful, morcovul şi sfecla se fierb şi se lasă să se răcească. Peştele se curăţă de piele şi de oase şi se toacă mărunt. Se pune pe farfurii întinse strat cu strat: mai întâi cartoful care se rade direct pe farfurie fără a mai fi aranjat ulterior; apoi peştele, urmat de încă un strat subţire de cartofi raşi, se stropeşte cu maioneză; se rade apoi un strat de morcov cu ou, se stropeşte din nou cu maioneză; apoi se rade sfecla şi se unge tot cu maioneză. Dar nu e gata încă: deasupra se rade încă un strat subţire de sfeclă şi se pune un ou fiert şi mărunţit. Pentru armonizare, se lasă la rece peste noapte.
Băuturi: Ca la orice reţetă cu peşte, un Chardonnay (de ­Purcari din 2003) sau orice vin sec asemănător pare de la sine indicat. Totuşi, un vin dulce, chiar de desert, precum un Muscat Nectar de Orhei din 2004, se poate insinua şi el la festin.
Poveste: Şubă peste şubă peste peşte: straturilor deja amintite li se pot adauga arhitecturări savuroase de răzătură de brânză tare uscată, măr şi/sau păstârnac verde.

Tocmeală de cartofi
Ingrediente: 500 g cartofi, două cepe roşii, 100 g măsline fără sâmburi, sare, ulei, oţet.
Preparare: Cartofii fierţi în coajă şi curăţaţi se toacă în bucăţi de mărimea unei măsline, iar ceapa se taie rondele nu prea mari. Se amestecă totul bine, se sărează şi se drege cu ulei şi oţet de vin alb, apoi se presară deasupra mărar proaspăt.
Băuturi: Un Chardonnay Prestige de Cricova din 2003, suplu şi fâşneţ, cu oarece aromă de vanilie datorată învechirii temeinice, vreme de 18 luni, în butoaie de stejar, îşi face bine treaba în prezenţa cartofilor.
Poveste: Ceea ce poate scoate din anonimat o asemenea combinaţie simplă – dar oricum savuroasă! – este invazia condimentelor ienibahar, nucşoară, oregano, coriandru, ­rosmarin, fenel uscat sau orice altă aromă disponibilă.

Muhamor
Ingrediente: două pahare de ciuperci uscate, o ceapă, două linguri de ulei, verdeaţă, smântână.
Preparare: Ciupercile se pun la muiat timp de opt ore, după care se fierb în apă puţină, cât să le acopere. Se toacă prin maşină, se amestecă – pentru o minimă iuţeală – cu ceapa şi verdeaţa tăiate mărunt, apoi se să­rea­ză şi se drege confortabil cu smântână sau cu ulei (de măsline sau de sâmburi de struguri, acesta din urmă un suport aproape neutru pentru condimente şi savoarea plină a verdeţurilor).
Băuturi: Cabernetul Sauvignon ­Prestige din 2001 de la Cricova, cu buchetul său plin şi cu gustul catifelat, constituie prima opţiune, dar nici un Pinot Noir de Purcari din 2003, ţinut la butoi de stejar timp de un an, nu e de ocolit.
Poveste: Mulţi consideră – şi pe bună dreptate! – că o salată de ciuperci (“muhamor” asta presupune) este fadă în absenţa usturoiului. O soluţie de compromis ar putea fi mujdeiul ­frecat cu miere şi, eventual, nuci verzi curăţate de pieliţă şi zdrobite cu acelaşi pisălog.

Fasole potolită
Ingrediente: 500 g fasole fiartă, două cepe, sare, piper, boia roşie dulce, ulei, oţet.
Preparare: Fasolea se fierbe cu grijă pentru ca boabele să nu se sfărâme. Se schimbă apa de câteva ori, cu sco­pul mărturisit de a evita cât de cât turbulenţele ulterioare. Ceapa se taie ­rondele. Amestecul de fasole albă şi ceapă se freacă cu sare, se dă cu ulei şi oţet, apoi se piperează. Într-un târziu, se presară boia dulce, pentru ca salata să prindă un pic de culoare.
Băuturi: Culoarea vinului poate ­contrasta plăcut cu albul condimentat al salatei. Un Merlot Chateau Vartely ­Rezerva din 2004 se potriveşte destul de bine în această poveste, excelând cu aroma sa profundă de poame uscate şi gustul său plin, armonios, cu o nobilă remanenţă.
Poveste: La origine, se prea poate să fi fost o mâncare soldăţească, “de cazan”. Ni-l putem lesne imagina pe mareşalul Suvorov, primul cuceritor – în 1790 – al cetăţii Ismail din sudul Basarabiei, inspectând cu acribie bucătăriile de campanie şi gustând cu ciorpacul (un fel de linguroi) din fasolea cu ceapă. Urmându-i exemplul, artileriştii săi vor fi lansat, în direcţia apărătorilor osmanlâi ai fortificaţiei, salve nimicitoare, dintre cele care ­distrug flatulent încrederea în sine.

Pelmeni cu carne
Ingrediente: un kg făină, 5 ouă, 100 g unt, sare, smântână; umplutura: 500 g carne tocată (vită şi porc), mirodenii.
Preparare: Aluatul se pregăteşte ­sim­plu, bătându-se cu sare şi 50 ml apă, se presară făina, se amestecă bine, apoi se adaugă ouăle şi se frământă. Coca trebuie să fie destul tare, ca pentru tăi­ţei. Se întinde foaia subţire şi cât permi­te de mare, din ea tăindu-se mici pătrate cu latura de 3 cm, care, mai apoi, se umplu cu carnea trecută de două ori prin maşina de tocat şi amestecată cu mirodenii. Femeile le îndoaie la colţ şi le strâng bine marginile, apăsând cu de­ge­tele. Se pun în apa cu sare dată deja în clocot şi se fierb, încetişor, la foc mic. Se servesc cu smântână deasupra.
Băuturi: S-a discutat mult despre ­apetenţa aluatului pentru vinuri albe de tip Chardonnay, însă, până la urmă, câştig de cauză au avut vinurile roşii, în frunte cu Cabernet Sauvignon, aşa că se poate recomanda unul de la Chateau Vartely din 2004, care seduce explicit carnea din umplutură cu aromele sale de fructe, între care coacăze negre şi vişine răscoapte.
Poveste: Practic, un fel de ravioli, aceşti colţunaşi mai mici sunt foarte legaţi de bucătăria rusească, tradiţională şi, în consecinţă, desfid colesterolul, fiind serviţi cu unt sau smântână.
(reţete din volumul “Grădina Imperiului”)

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 9 aprilie 2008

miercuri, 2 aprilie 2008

„Castelanul e servit“

Cine nu a călătorit încă în însorita Italie are acum ocazia să o facă, chiar dacă numai răsfoind paginile unei cărţi cu adevărat interesante. “Castelanul e servit” (Carlo Ottaviano Casana, Lapo Sagramoso – Editura House of Guides, 2007) cuprinde, în 150 de pagini, o descriere rafinată, captivantă şi atrăgătoare a celor mai importante castele şi vile din Italia. Lectura este cu atât mai savuroasă cu cât fiecare castel în parte îi dezvăluie cititorului poveştile lui, ce se rosteau odinioară în şoaptă şi care i-au adus peste timp faima.
Castelul Collalto (din Treviso) a ră­mas celebru datorită vizitei Îm­pă­ră­tesei Maria Teresa. Un car plin cu peşte, acoperit de gheaţă, a fost adus de la Marea Adriatică până la castel, pentru a putea fi pregătit cel mai rafinat meniu al acelor timpuri. Se pare că Împă­ră­teasa a fost plăcut impresionată şi a admirat bunul gust al contelui Antonio Rambaldi di Collalto.
La Castelul Isimbardi s-au aflat faţă în faţă reprezentanţii a două tabere beligerante – cea piemonteză şi cea austriacă– cu toţii atraşi de proverbiala ospitalitate a marchizului Lorenzo Isimbardi. Bucătarii au reuşit să încropească într-un timp foarte scurt un meniu ce a cuprins printre altele şi reţeta de “Tagliatelle à la Santa Giulletta” (paste cu limbă, şuncă, ţelină şi unt).
Manuscris pierdut
În anii ’50, descendentul lui Dante Alighieri, contele Dante, şi-a făcut o pasiune din a căuta manuscrisul “Divinei Comedii”, despre care se credea că se află ascuns undeva pe proprietatea familiei Alighieri, Vila Serego-Alighieri (din Verona). Săpăturile în ziduri şi în curţi au dus la degradarea construcţiei, dorinţa contelui dovedindu-se a fi în cele din urmă un eşec. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre celebrele soiuri de viţă-de-vie cultivate pe proprietatea familiei Alighieri. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, vinul, alături de preparatele servite la o masă de adio, la care au fost invitaţi oficiali ai comandamentului german, vor salva vila şi via de la distrugere. “Meniul a fost pregătit cu mari sacrificii (…), dar felurile de mâncare tradiţionale îi vor lăsa pe ofiţerii germani fără cuvinte; ca de altfel şi vinul, vărsat în cantităţi industriale. Părea că stăpânul casei dorea să îşi golească pivniţele. (…) Contele Dante le cerea oaspeţilor săi să guste vinul dintr-un anumit an, după care îi invita să nu renunţe la un vin roşu, ideal pentru carnea făcută la grătar, ca şi Amarone cu raţa la cuptor şi Recioto cu diferite sortimente de brânză. (…) În cele din urmă, după ce, pentru a nu ştiu câta oară, au băut cu toţii în numele prieteniei italo-germane, oficialii s-au ridicat şi, salutând milităreşte, au început pregătirile planu­lui de a arunca în aer proprietatea. Însă soldaţii lor erau beţi morţi, iar de explozibil, nici urmă.”
Culegerea de reţete
“Serie de 50 feluri de mâncare reali­zate conform ordinului de serviciu dictat de stimatul profesor doctor Alberto Alvisi, salariatul Papei Pius al VII-lea, după ce, cu fidelitate şi optime servicii, le-a oferit acestuia ca bucătar pe vremea când era Cardinal de Imola. Plus alte câteva reţete alese de autor fără vreun criteriu sau vreo altă ordine”. Car­tea, netipărită vreodată, i-a aparţinut lui Alberto Alvisi, bucătarul de la Palatul Chiaramonti (proprietatea Cardinalului de Imola – Gregorio Barnaba Chiaramonti, viitorul Papă Pius al VII lea), şi cuprinde reţetele preferate ale Suveranului Pontif: “balsamelle” (sos bechamel), “coli” (sos din legume, de o consistenţă mai groasă), “salpik”, “salkraut di cadrinelli”.
Aşadar, 25 de castele îşi deschid porţile şi aşteaptă să le treceţi pragul. Vă întâmpină cu poveşti şi apoi vă ospătează cu mâncăruri şi vinuri demne de un rege. Nu staţi pe gânduri, înfruptaţi-vă şi bucuraţi-vă de această descoperire!
Istoria gastronomiei la ea acasă
Prinţul Diofebo al IV-lea, descendentul vechii familii Meli-Luppi, ­organizează în fiecare an în Castelul Rocca di Soragna (din Parma) dineuri la care sunt invitate mari personalităţi contemporane precum prinţesa Marga­ret a Angliei sau foştii preşedinţi francezi Giscard d’Estaing sau Jacques Chirac. Castelul stârneşte curiozitatea şi din cauza fenomenelor inexplicabile puse pe seama Casandrei (fantoma “Donnei Cenerina”), asasinată în secolul al XVI-lea de către cumnatul ei. În istoria gastronomiei, este important pentru colecţia sa de documente ce cuprinde reţete inedite ale Evului Mediu, denumite edificator: “Cele patru recepţii organizate în cele patru anotimpuri ale anului – Opera ­d-lui Carlo Nascia, bucătar din Palermo Major al Alteţei Sale de Ranuccio Duce de Parma, Piacenza, Castro, în onoarea ­Excelenţei Sale Marchizul Gio Paolo Luppi de Soragna, Anul MDCL.XXX.III”.

“În ciuda faptului că stă­pâ­nul casei (contele Rambaldo di Collalto) era o persoană foarte sobră, unul dintre pri­mii vegetarieni cunoscuţi în istorie, va fi chinuit de an­goasa organizării acestui prânz unde oaspeţilor le vor fi servite feluri de mân­care extraordinare, de ade­vărată clasă aristocratică”
Castelanul e servit

Păstrăvii husarilor
Ingrediente: 6 păstrăvi, 100 g unt, 6 fire de ceapă verde tăiată mărunt, 100 ml ulei de măsline, 4-5 foi de dafin, sare şi piper.
Preparare: Curăţaţi bine păstrăvii, scoate­ţi-le pielea, spă­laţi-i şi uscaţi-i. Tă­iaţi mărunt ceapa şi amestecaţi-o cu untul până când veţi obţine o cremă moale. Puneţi sare şi piper. Aşezaţi păstrăvii într-un castron. Adăugaţi câteva boabe de piper negru şi 4-5 foi de dafin. Aco­periţi cu ulei de măsline. Lăsaţi-i la marinat 5-6 ore. Scurgeţi bine păstrăvii şi faceţi-i la grătar.

Tagliatelle à la Santa Giulietta
Ingrediente: 500 g tagliatelle (paste făinoase lungi),250 g limbă marinată tăiată felii, 150 g şuncă tăiată felii, 150 g ţelină, 100 g unt.
Preparare: Tăiaţi foarte subţire, în formă de beţigaşe,
feliile de şuncă şi limba. Tăiaţi şi ţelina, încercând să îi daţi aceeaşi formă. Fierbeţi tagliatellele în apă cu sare. Lăsaţi-le să se scurgă într-o strecurătoare. Puneţi pastele într-un vas şi adăugaţi “beţigaşele” de limbă, şuncă şi ţelină, rumenite în unt. Adăugaţi o cantitate consistentă de piper măcinat.

Ştiucă în sos Gianpaolo al IV-lea de Soragna
Ingrediente: o ştiucă de 3 kg, 300 g ulei, sucul a două lămâi, o legătură de pătrunjel, 3-4 linguri de parmezan ras, sare şi piper.
Preparare: Fierbeţi ştiuca în apă cu sare şi mirodenii. Scoate­ţi-i şira spinării. Lăsaţi-o la rece (nu în frigider) să se marineze timp de 24 de ore în sosul format din amestecul de ulei, suc de lămâie, pătrunjel tocat şi parmezan ras. Serviţi rece.

Sos cu ficăţei
Prăjiţi într-o tigaie ficăţei cu puţin unt. Treceţi ficatul prin maşina de tocat. Adăugaţi praf de cuişoare, puţină scorţişoară, zahăr şi nucşoară. Stingeţi compoziţia cu o jumătate de pahar de vin alb dulce Malvasia şi suc de portocale. Lăsaţi să fiarbă la foc mic. Serviţi alături de carne de vânat.

Cocoşi cu anolini
(Anolini sunt paste făinoase umplute cu carne). Din trei sau patru cocoşi – în funcţie de câte persoane sunteţi – împreună cu anolini veţi realiza acest fel de mâncare. Pastele făinoase le veţi face din două sau trei gălbenuşuri (şi făină – n.r.). Întindeţi o foaie subţire, unde veţi vărsa şira spinării şi organele de vită, brânză de Lodi şi patru gălbenuşuri. Condimentaţi cu sare şi alte mirodenii şi închideţi anolini (gen tortellini). Fierbeţi anolinii în supa de carne. Vărsaţi-i apoi peste cocoşi. Adăugaţi brânză rasă deasupra şi mozzarella proaspătă tăiată în bucăţi mici. De jur-împrejurul platoului vărsaţi şi supa de carne în care au fiert pastele făinoase.

Tortul dogelui
Ingrediente: 250 g zahăr, 250 g unt, 150 g biscuiţi uscaţi, 4 gălbenuşuri, 300 g amaretti (fursecuri cu cremă de migdale), rom, 50 ml cafea espresso, fructe zaharisite.
Preparare: Bateţi cu mixerul zahărul, untul şi gălbenuşurile, până când întreaga compoziţie devine albă şi spumoasă. Adăugaţi biscuiţi rupţi în bucăţi şi o jumătate de ceaşcă de cafea espresso. Amestecaţi. Puneţi într-o tavă o foaie de staniol. Vărsaţi un strat subţire de cremă (1-2 cm) şi unul de amaretti înmuiaţi în rom. Repetaţi operaţiunea până când veţi termina crema, care trebuie să fie ultimul strat. Băgaţi tortul la frigider şi lăsaţi la rece cel puţin 24 de ore. Înainte de a servi, ornaţi tortul cu fructe zaharisite.

(din volumul "Castelanul e servit")

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 23 ianuarie 2008

Tentaţia e mereu dulce

Prăjituri, plăcinte, budinci, creme, îngheţate… Sunt delicioase, iar pentru câteva clipe ne simţim în al nouălea cer. Apoi ne gândim că ne îngraşă… Cert este că sunt se­du­cătoare şi foarte puţini au tăria de a sta departe de ele. O carte cu o copertă de-a dreptul ademenitoare şi cu un cuprins ce stârneşte instantaneu papilele gustative (ce ziceţi de “Dul­ciuri pe bază de cacao şi ciocolată”?) are toate şansele să vă ţină pe ghimpi. “Ghidul dulciurilor de casă”, ediţia a IV-a, completată şi revizuită, apărută la Editura House of Guides, se doreşte a fi o colecţie de peste o mie de reţete care de care mai “dulci”. Dintre cele mai diverse, mai “nobile” sau mai obişnuite, însoţite de o poveste şu­gu­beaţă sau nu, reţetele acoperă o gamă variată de preferinţe. Cu o singură condiţie: deschideţi cartea, răsfoiţi-o şi faceţi cum vă dictează sufletul (sau stomacul, după caz). Aşadar, veţi avea de ales dintre reţete tradiţionale româneşti, reţete celebre (puse foarte bine în evidenţă de poveştile ce au stat la baza creării lor), jeleuri, bavareze şi şarlote, îngheţate, dulciuri din aluat de foi de plăcintă şi foitaje, deserturi din fructe… Şi lista continuă cu încă multe altele.
Dacă sunteţi începător într-ale bucătăriei, nu vă lăsaţi bătut! “Ghidul dulciurilor de casă” are câteva capitole care vă sunt rezervate: “Dulciurile în alimentaţie”, “Ingrediente, nutrienţi, vitamine”, “Cu­noştinţe de bază şi mici secrete”, “Aparatură, ustensile, operaţii de bază”, “Recomandări”.
Reţete celebre
Pe cei pentru care bucătăria nu mai are de mult timp secrete îi sfătuiesc să încerce cele zece reţete celebre care, fiecare în parte, reprezintă un crâmpei de istorie “gustativă”. “Gugelhupf”, deşi are un nume mai neobişnuit, ce parcă nici nu are nimic în comun cu prăjiturile, este atât de gustoasă încât împăratul Franz Josef nu a putut să-i reziste. La fel cum nu i-a rezistat nici frumoasei actriţe Katarina Schratt, care a avut inspiraţia de a pregăti un astfel de desert demn de un împărat. De vină să fie oare talentul culinar moştenit din familie (tatăl Katarinei fusese un renumit patiser austriac)?
Pişcoturile care se servesc alături de şampanie… Au fost numite de-a lungul timpului în fel şi chip. Ba “biscuiţi pufoşi”, ba “biscuiţi de budoar”, ba chiar… “de­getele doamnei”. Reţeta şi gustul lor au rămas însă aproape neschimbate. Am putea crede, fără a greşi foarte tare, că banalul pişcot pe care-l scoatem astăzi din cutie pentru a-l aşeza pe farfurioară are aproape acelaşi gust şi aromă cu cel savurat de ducii de Savoia în secolul al XI-lea. Au trecut de atunci aproape 1.000 de ani.
Succes italian
“Ridică-mă” – acesta este numele care i se potriveşte de fapt cel mai bine prăjiturii “Tiramisu”. Ce te poate face mai fericit decât un blat pufos şi o cremă pe bază de ouă, zahăr şi cafea tare? Poate un al doilea Tiramisu. Este o reţetă relativ nouă, apărând pentru prima dată în cărţile de bucate acum 25 ani, şi care şi-a câştigat faima foarte rapid, deşi legenda o situează mult mai departe în timp. Putem spune despre Tiramisu că reprezintă Italia la fel de bine cum o fac pastele sau pizza. Vă las pe dumneavoastră să descoperiţi alte reţete şi poveştile din spatele lor. Atenţie însă! Pot crea dependenţă… de fericire.

Tiramisu
(reţeta tradiţională)
Ingrediente: 4 gălbenuşuri, 100 g zahăr, 120 ml vin Marsala dulce (sau alt vin alb dulce şi parfumat), 450 g brânză mascarpone, 230 g frişcă nebătută, 280-300 g pişcoturi de şampanie, două linguri cacao neagră, 350 ml cafea espresso (îndulcită cu două linguri de zahăr).
Preparare: Se bat gălbenuşurile cu telul, pe foc, la bain-marie, până devin spumoase, apoi se adaugă zahărul şi vinul, bătând încontinuu. Se stinge focul şi se bate crema în continuare, până se întăreşte şi face băşici. Brânza mascarpone se freacă bine, până devine ca o cremă. Peste ea se adaugă crema de ouă şi vin (numită zabaglione) şi se omogenizează. La sfârşit se încorpo­rează şi frişca bătută fără zahăr. Pişco­turile se cufundă, unul câte unul, câte o secundă, în cafeaua călduţă, apoi se aranjează pe o tavă dreptunghiulară (30 x 40 cm, adâncă de circa 4 cm), tapetată cu folie de aluminiu. Pişcoturile se pun bine lipite unul de celălalt, până ce tot fundul tăvii este acoperit. Se ia jumătate din cremă şi se întinde ­uniform peste stratul de pişcoturi. Se pune apoi al doilea strat de pişcoturi, acoperindu-l cu restul de cremă. Se pudrează uniform cu cacao, folosind o sită fină de ceai. Se ţine la frigider cel puţin 3 ore.

Gugelhupf
Ingrediente: 250 ml lapte, 30 g droj­die proaspătă, 500 g făină, 150 g unt, 100 g zahăr, 8 gălbenuşuri, 80 g stafide, coajă rasă de la o lămâie, 100 g migdale, zahăr pudră (pentru decor), un praf de sare.
Preparare: Se face o maia din lapte călduţ, drojdie şi o lingură de făină, apoi se acoperă cu un şervet de bucă­tărie şi se lasă la crescut într-un loc cald şi ferit de curenţi de aer până îşi dublează volumul. Untul se bate bine cu zahărul, până devine spumos. Se adaugă treptat gălbenuşurile, stafidele, un praf de sare, coaja rasă de lămâie şi, la sfârşit, făina. Se ames­tecă totul cu maiaua crescută şi se bate bine până se desprinde uşor de pe mână şi are un aspect “mătăsos”. Se pune acest aluat într-o formă înaltă, din cele cu gaură la mij­loc, tapetată cu unt. Deasupra se presară migdale tăiate felii subţiri. Se aco­peră din nou cu un prosop şi se lasă la crescut, la loc călduţ, până ce aluatul ajunge aproape de marginea vasului (20-30 de minute). Se coace la cuptor, la temperatură medie timp de aproape 40 de minute. Se răstoarnă uşor prăji­tu­ra pe o placă de lemn şi se lasă la răcit. Se serveşte presărată cu zahăr pudră.

Bombe d’amour
Ingrediente: pentru blat: 4 ouă, 140 g zahăr, 140 g făină; pentru cremă: 250 g piure de castane, 250 g zahăr, un baton de vanilie, două linguri de rom, 400 g frişcă, două albuşuri, 140 g zahăr, 100 ml apă.
Preparare: Se bat într-un castron ouăle cu zahărul ca pentru tort, se adaugă făina, se amestecă uşor, apoi se toarnă compoziţia într-o formă de tort unsă cu unt şi tapetată cu făină. Se coace în cuptorul cald, la foc potri­vit timp de 45 de minute. După ce s-a copt se lasă o zi să se răcească. A doua zi se taie capacul prăjiturii, se scoate miezul, lăsând grosimea pereţilor de un centimetru. Se umple cu următoarea cremă: se amestecă piureul de castane cu vanilie, rom şi frişcă bătută. Se aşază capacul şi se pune în frigider. Se face o cremă din două albuşuri bătute spumă tare şi opărite cu un sirop de zahăr făcut din 100 ml apă şi 140 g zahăr. Se aşază prăjitura pe o farfurie termorezistentă şi se îmbracă în cremă de albuş. Se dă cu totul 5 minute la cuptor, până se colorează deasupra. Se serveşte caldă.

Pişcoturi de şampanie
Ingrediente: 4 ouă, 125 g zahăr, 375 g făină, un pliculeţ cu zahăr vanilinat.
Preparare: Se bat spumă albuşurile, apoi se încorporează treptat zahărul, bătând continuu. Separat se freacă bine gălbenuşurile, până devin spumoase. Se adaugă în ele o treime din spuma de albuş, se amestecă uşor, apoi se pune făina cernută de trei ori. Se omogenizează uşor, folosind telul. La sfârşit se adaugă şi restul de albuşuri, amestecând cu grijă. Se pun cu şpriţul sau cu lingura pe o tavă tapetată cu hârtie pergament. Se coc 5-7 minute la foc mo­derat, până devin uşor aurii. Se iau de pe hârtie după ce s-au răcit.

(reţete din “Ghidul dulciurilor de casă”)

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 13 februarie 2008

Dulce precum e fericirea

Sfatul pe care ni-l dă scriitoarea Cristina Mateescu atunci când vine vorba despre reţetele culinare cu miere este următorul: “Trataţi mierea cu grijă şi răbdare!”. Din această ­perspectivă, mierea nu este un simplu ingredient folosit la îndulcirea ceaiului sau ca un înlocuitor al zahărului în prepararea dulciurilor, ea putând fi, în acelaşi timp, o adevărată binecuvân­tare. “Dulce ca… mierea în bu­cate” (apărută la Editura Lu­mea Apicolă) este o carte cu un conţinut generos şi în acelaşi timp interesant, care nu-şi propune nici pe departe să epuizeze acest subiect, fiind o invitaţie deschisă tuturor către descoperirea unor gusturi şi abordări noi.
Un strop de miere
Reţetele numeroase cuprinse în acest volum îşi au originea în diversele culturi ale lumii, păstrându-se, în acelaşi timp, ingredientele originale. Cu siguranţă veţi rămâne surprinşi de ingeniozitatea reţetelor, întrucât doar câteva linguri de miere pot ­schimba cu totul gustul unui preparat. Închi­puiţi-vă un pui rumen, proaspăt scos din cuptor, acoperit cu un strat gene­ros de sos de lămâie şi miere. Sau o sa­lată, o combinaţie uimitoare de pepene galben, brânză, roşii, sos de miere şi oţet balsamic… Sau, de ce nu, o băutură cu miere, lapte, iaurt şi suc de portocale, care îţi oferă energie pentru o zi mereu deosebită. Şi nu întâmplător, această băutură se numeşte “Ia-mă cu tine”.

Cremă de ciocolată cu miere
Ingrediente: 50 g ciocolată crocantă, 20 g unt, 200 ml lapte, un ou, două linguri de făină, 4 linguri de miere, un praf pudră de scorţişoară.
Preparare: Topiţi ciocolata şi untul pe baie de apă (bain-marie). Încălziţi laptele în care aţi pus pudra de scorţişoară. Când începe să se apropie de punctul de fierbere, adăugaţi ames­tecul de ciocolată-unt şi omogenizaţi. Bateţi oul ca pentru omletă, adăugaţi făina şi mierea. Turnaţi preparatul de ciocolată peste amestec, agitând încontinuu, apoi readuceţi pe foc foarte mic şi lăsaţi să se îngroaşe. Turnaţi în forme şi puneţi la frigider timp de circa o jumătate de zi înainte de a consuma.

Cartofi crocanţi cu miere
Ingrediente: 750 g cartofi mici, 4 linguri de ulei de măsline, o ceapă mică, 3 căţei de usturoi, 5 linguri de miere cremoasă, două linguri de pulpă de roşii, două linguriţe de rozmarin, două linguri de cimbru, sare marină, piper proaspăt măcinat, nucşoară măcinată.
Preparare: Se spală cartofii şi se taie în lungime. Se unge cu ulei o tavă şi se aşa­ză cartofii cu partea bombată în jos. Se curăţă ceapa şi se toacă fin. Se cură­ţă şi se zdrobeşte usturoiul. Se rumenesc ceapa şi usturoiul în restul de ulei. Se adaugă apoi mierea, pulpa de roşii şi condimentele, se amestecă şi se asezonează cu sare, piper şi nucşoară. Se toarnă amestecul peste cartofi şi se lasă la cuptor circa 30 de minute. După 15 minute, cartofii se acoperă cu folie de aluminiu. Se servesc cu salată asezonată cu un sos acrişor.


Mic dejun “ia-mă cu tine”
Ingrediente: 45 ml (3 linguri) miere lichidă, 300 ml lapte, 300 ml iaurt na­tural, sucul de la două portocale.
Preparare: Puneţi toate ingredientele într-un mixer şi omogenizaţi bine. Serviţi după dorinţă peste cuburi de gheaţă.


Salată de roşii stil “apicultor”Ingrediente: 4 roşii, un pepene galben mic, 250 g brânză de oaie, două cepe albe mici; sosul: 4 linguri de miere de salcâm, 3 linguri de oţet balsamic alb, două linguri de ulei de măsline, sare, un amestec de piper măcinat.
Preparare: Se spală roşiile şi se taie în rondele. Se taie pepenele galben în două şi se scot filamentele şi seminţele. Se taie brânza în cubuleţe. Se spală cele două cepe albe şi se taie rondele. Ingredientele se aşază în farfurie. Pentru prepararea sosului, amestecaţi mierea de salcâm cu oţetul şi uleiul de măsline. Asezonaţi cu sare şi piper şi repartizaţi uniform peste salată. Presăraţi totul cu crutoane înmuiate în miere.

Prăjitură cu miere pentru ceai
Ingrediente: 225 g stafide, 75 g miere lichidă, 300 ml ceai tare proaspăt preparat, două ouă mari uşor bătute, 275 g făină de grâu integrală, 1⁄2 de linguriţă de amestec de mirodenii fin mărunţite (vanilie, scorţişoară, cuişoare), o lingură de praf de copt.
Preparare: Puneţi stafidele într-un vas. Dizolvaţi mierea în ceai şi puneţi ames­te­cul peste stafide. Lăsaţi la macerat două ore. Adăugaţi ouăle în amestecul cu stafide. Cuptorul se preîncălzeşte la 180˚C, gradaţia 4. Se amestecă făina cu mi­­rodeniile şi praful de copt şi se ada­u­gă amestecul de stafide cu ceai şi mie­re. Transferaţi într-o formă bine unsă cu capacitatea de 900 g. Coaceţi timp de o oră şi zece minute pe un grătar şi serviţi tăiat felii alături de unt.

Sos de lămâie cu miere pentru pui la cuptor
Ingrediente: 1⁄4 ceaşcă de unt, 1⁄4 ceaş­­că de suc de lămâie, 1⁄2 ceaşcă de miere.
Preparare: Cu un astfel de amestec se stropeşte puiul aflat la cuptor în timpul primei jumătăţi de oră de copt.

(reţete din “Dulce ca… mierea în bucate”)

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 19 martie 2008

Bucătăria perfectului simplu

Cum se face că, auzind vorbindu-se olteneşte, gândul îmi fuge imediat la prietenul nostru Ion Cernei, jurnalist basarabean şi un pătimaş căutator al adevărului? Cred că acest “efect pavlovian” “îmi fuse” provocat de-o întâmplare de pe vremea când “podurile de flori” erau încă un gest emoţionant şi firesc, între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Pe-atunci, o localitate din Basarabia, numită Ţânţăreni, se-nfrăţi cu un Ţânţăreni din Gorj. Ion al nostru îi primi, alături de ai lui, pe olteni, cu pâine şi sare. Se duse apoi cu-o delegaţie până-n satul gorjean. Şi după două săptămâni încheiate, se-ntoarse acasă, peste Prut, cu vorba oltenească. Pe care, zice povestea, n-o mai lăsă nici până-n ziua de azi. Pentru Ion, de multă vreme, a vorbi olteneşte înseamnă felul lui de a se declara român. Ce-mi veni cu istoria asta, acum? Am cel puţin două motive. Unul ar fi acela că mâine, pe 27 martie, sunt 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Al doilea e faptul că poimâine, pe 28 martie, se lansează prima carte de reţete basarabene publicată în România: “Grădina Imperiului – 165 de reţete din Basarabia tuturor aromelor” (Editura Trei), avându-i ca autori pe Dan-Silviu Boerescu şi Jeni Romanciuc. Până la alte răsfăţuri culinare, vă propun reţeta de “Scrumbie cu cartofi”: “Ingrediente: 500 g cartofi, 3 cepe, o scrumbie sărată, ulei, oţet şi sare. Preparare: Peştele se curăţă de piele şi de oase, apoi se taie în bucăţi mici. Cartofii fierţi în coajă se curăţă şi se taie cubuleţe, iar ceapa rondele. Totul se amestecă, se sărează şi se marinează cu vinegreta de ulei şi oţet balsamic. Băuturi: Rieslingul de colecţie din 1986 de la Mileştii Mici (cupaj de Riesling Italian şi Riesling de Rin), cu gustul său echilibrat, sec, dar lipsit de asprime, se recomandă aproape de la sine, dar nici spumantele de Cricova de dincolo de graniţa secului nu sunt deloc de ignorat.”

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 26 martie 2008

Micile istorii gurmande

Acolo unde se nasc cuvintele e locul ales pentru triumful mâncării. Cu gura şi, mai ales, cu inspiraţia de scriitor, Simona Fasuleo aduce în România, aşezând-o într-o carte, experienţa sa la Radio RAI, Italia, unde a triumfat patru ani cu rubrica de gastronomie “Pepe, Nero şi alţii”. De fapt, povestea autoarei e simplă: s-a îndrăgostit, cu ani în urmă, de mâncare şi de literatură, în acelaşi timp, nemaiputându-le despărţi. Din această pasiune filologico-gastronomică au rezultat cincizeci de povestiri. Sunt, de fapt, mici scenete radiofonice despre un moment din viaţa unor personaje imaginare, tipologice şi neîmpăcate cu sine, care sfârşesc prin a recurge la cartea de bucate pentru a-şi regăsi echilibrul condiţiei umane. O morală simplă încheie fiecare naraţiune, şi anume aceea că toate pasiunile trec mai întâi prin stomac.
Foame cât încape
Dincolo însă de simplitatea cuceritoare a naraţiunii, descoperim, ataşată fiecărei schiţe, câte o valoroasă reţetă din anii ’20 şi care constituie contrapunctul culinar al textului scris. De la “Brânza Provolone pane” şi “Melci în sos roşu” la “Orez rumenit à la Genovese” şi “Tort cu Bergamote”, traseul include un număr de reţete originale, egal cu cel al scenetelor radiofonice. Cum autoarea a făcut imposibilă disocierea textului literar de cel al reţetei culinare, logic ar fi ca sfârşitul lecturii să prindă cititorul cu o mână dând ultima filă a cărţii şi cu cealaltă, ducând la gură desertul, după o masă copioasă.
Pe scurt, vă recomand volumul, mai ales “dacă aveţi puţin din toate şi foame, cât încape!”...

Zâmbetele lui Romeo
Ingrediente: 250 g făină, 250 g unt, 100 g nucă de cocos rasă, un ou (facultativ), 150 g zahăr, coaja rasă de la o lămâie.
Preparare: Puneţi untul la înmuiat într-un loc călduţ, apoi într-un castron, unde îl bateţi cu zahărul. Adăugaţi oul, coaja de lămâie, nuca de cocos şi făina. Faceţi o cocă rapidă şi puneţi-o la frigider timp de minimum o jumătate de oră. După ce s-a întărit, faceţi din ea nişte bile, turtiţi-le în mijloc şi aşezaţi-le în tava cuptorului. Nu este nevoie să o ungeţi. Biscuiţii vor creşte în timpul coacerii, drept pentru care e necesar să-i distanţaţi unul de celălalt. Puneţi compoziţia la cuptor, la o temperatură joasă, timp de circa 15 minute.

Salată tămăduitoare
Ingrediente: 3 morcovi bine curăţaţi, 3 mere fără coajă, 3 rădăcini de ţelină curăţate, o mână de stafide (dacă e posibil, ecologice) bine spălate, un sfert de castravete spălat foarte bine, deoarece nu trebuie curăţat de coajă, un ardei mic, fără seminţe, două pere, o portocală sau un grepfrut (în funcţie de dorinţa fiecăruia).
Preparare: Tăiaţi ingredientele de dimineaţă şi amestecaţi-le bine. Cantitatea aceasta poate fi împărţită pentru trei mese principale, iar dacă scopul dumneavoastră este efectiv curativ – raportat nu numai la suferinţele provocate de dragoste – această salată poate constitui dieta pentru o zi din săptămână.

Orez rumenit à la Genovese
Ingrediente: 500 g orez, ulei, o jumătate de ceapă, 250 g cârnat proaspăt, sare şi piper, 250 g mazăre fină, 30 g ciuperci uscate, două inimi de anghinare, o jumătate de pahar de vin alb sec, 120 g parmezan, pesmet.
Preparare: Căliţi în ulei o jumătate de ceapă tocată şi adăugaţi 250 g cârnat proaspăt, mărunţit. Condimentaţi cu sare şi piper. Stropiţi totul cu o jumătate de pahar de vin sec. Adăugaţi 250 g mazăre fină, 30 g ciuperci uscate, înmuiate şi tocate, şi două inimi de anghinare tăiate fin. Turnaţi deasupra două linguri mari cu supă şi lăsaţi compoziţia să fiarbă înăbuşit, la foc mic. În acest timp fierbeţi al dente 500 g orez şi scurgeţi-l. Amestecaţi orezul cu mixtura de sos, adăugaţi 120 g parmezan ras şi amestecaţi din nou cu o furculiţă de lemn. Puneţi totul într-un vas de sticlă termorezistent, uns cu unt şi tapetat cu pesmet. Lăsaţi compoziţia la cuptor, până când capătă o crustă subţire aurie, după care poate fi servit.

Colăcei cu vin
Ingrediente: 200 g zahăr, o jumătate de litru de vin alb bun, o jumătate de litru de ulei, 30 g tartrat, 10 g bicarbonat de sodiu, un praf de anason, 1,5 kg făină.
Preparare: Din aceste ingrediente se prepară un aluat destul de moale, ce se frământă bine de tot şi din care se obţin 60 sau 70 de covrigei care se bagă la cuptor.

Tagliatelle “Mări şi munţi”
Ingrediente: un kg calamari,500 g mânătărci sau ciuperci albe, 250 g smântână; facultativ: 300 g creveţi decorticaţi.
Preparare: Prăjiţi ciupercile singure, cu puţin ulei şi cu un căţel de usturoi. Separat, puneţi la prăjit şi calamarii, tot cu ulei şi usturoi, după care adăugaţi creveţii. Încorporaţi apoi smântâna, amestecând totul, şi asezonaţi cu această compoziţie tagliatellele scurse, după ce au fost fierte al dente.

Morcovi à la Viterbese
Morcovii sănătoşi trebuie să fie, mai întâi, fierţi la foc susţinut, apoi se taie în felii pe lungime. Acestea se înşiră pe o sfoară şi se pun la soare lângă sobă. Nu se vor lăsa să stea mult într-un loc umed, pentru a nu mucegăi. După ce s-au uscat bine de tot, se pun într-un amestec de condimente alcătuit astfel: 450 g zahăr, două prafuri de scorţişoară, unul de nucşoară şi două de cuişoară măcinate, trei prafuri de anason, 100 g stafide, trei litri de oţet. Totul se pune la fiert împreună, după care se toarnă peste morcovii care trebuie să stea în infuzie 10-12 zile, întorcându-i mereu pe toate părţile. În final, se pun în borcane.

(preparate din volumul “Povestioare şi reţete culinare”)

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 26 martie 2008